Observator Satmarean
Image default
Locale

Doliu în rândul pompierilor ! Suflet luat prea repede în Rai (Foto)

Tragedie care cutremura Satmarul ! Alin Patriciu, primul voluntar înscris în cadrul programului “Salvator din Pasiune” la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare, a pierdut lupta cu viața la doar 32 de ani.

Visul lui s-a frânt brusc, când medicii i-au pus un crud diagnostic. Nu a mai apucat să îmbrace combinezonul SMURD, pe care îl așteptase cu nerăbdare și nici să înceapă “lucrul pe ambulanță”.

https://intocmai.ro

„În toamna anului trecut, după 200 de ore de voluntariat, când, în sfârșit, urmă să încadreze autospeciala SMURD, boala s-a instalat. A fost o luptă grea din care, cu toții am sperat ca Alin va ieși învingător. Soarta, însă i-a fost alta! Din respect pentru visul lui, familia a decis ca Alin să plece din această lume îmbracat în salopeta SMURD” spune conducerea ISU „Somes” Satu Mare.

Alin va fi condus pe ultimul drum vineri, 11 octombrie, la ora 14.00, la Cimitirul Ortodox de pe strada Rodnei din Satu Mare.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Am încurcat și anul … și calendarul. Drum de ev mediu în județ (Foto)

observator

O nouă minivacanță. La-s că-i bine

observator

Minivacanță de Paște. Șase zile libere

observator

Lasa un comentariu